A câta oară zorii mă prind fără de somn?
Dă iarna buzna, anul îşi lapădă coroana,
Eu în surghiun, departe... Când ai să-mi curmi prigoana,
Iar să mă chemi la tine, puternicul meu domn?
Dar tot veghez - de-aicea - iubirea ta plăpândă,
Ca peste o comoară-n veci hărăzită mie
Sunt Argus, nu c-o suta de ochi, ci cu o mie
Dă iarna buzna, anul îşi lapădă coroana,
Eu în surghiun, departe... Când ai să-mi curmi prigoana,
Iar să mă chemi la tine, puternicul meu domn?
Dar tot veghez - de-aicea - iubirea ta plăpândă,
Ca peste o comoară-n veci hărăzită mie
Sunt Argus, nu c-o suta de ochi, ci cu o mie
De inimi arzătoare şi toate stând la pândă.
Fereşte mai cu seamă să pleci pe mare-albastră
Cu oacheşa aceea făţarnică şi rece;
Năvalnicele-mi gânduri, gonind pe urma voastră,
Vă va stîrni tempeste, corabia să-nece:
Căci te iubesc cu ură, întreg, şi numai eu;
Nu te împart cu nimeni, nici chiar cu Dumnezeu.
Fereşte mai cu seamă să pleci pe mare-albastră
Cu oacheşa aceea făţarnică şi rece;
Năvalnicele-mi gânduri, gonind pe urma voastră,
Vă va stîrni tempeste, corabia să-nece:
Căci te iubesc cu ură, întreg, şi numai eu;
Nu te împart cu nimeni, nici chiar cu Dumnezeu.
(Marţi, 7 decembrie 1954)
