Eu nu cred bucuria ce-mi trimiseşi, capcană,
"Că iar ţi-e drag poetul, şi-l chemi"... ci iau aminte ;
Mă-ntreb lăuntric, pipăi nemuritoarea rană :
Fidelă, durerea niciodată nu ne minte.
Tu nu ştii ce amară e gloria târzie,
Când nu mai un dinte, s-o muşti, în gura hâdă...
Nevolnic, ţi-e ruşine de cruda poezie
Ca de-o femeie gata de râvna ta să-si râdă...
Iubirea, cât de pură, tot cere-o ispăşire,
Chiar între om şi îngeri păcat e socotită ;
E drept să fiu eu singur prinos de izbăvire ?
Nu m-ai jertifit tu, însuţi, victimă osândită ?
De ce cu lănci de slove acum din nou m-ajungi
Şi-mi hărţuieşti, iubite, Destinul, să-l străpungi ?
"Că iar ţi-e drag poetul, şi-l chemi"... ci iau aminte ;
Mă-ntreb lăuntric, pipăi nemuritoarea rană :
Fidelă, durerea niciodată nu ne minte.
Tu nu ştii ce amară e gloria târzie,
Când nu mai un dinte, s-o muşti, în gura hâdă...
Nevolnic, ţi-e ruşine de cruda poezie
Ca de-o femeie gata de râvna ta să-si râdă...
Iubirea, cât de pură, tot cere-o ispăşire,
Chiar între om şi îngeri păcat e socotită ;
E drept să fiu eu singur prinos de izbăvire ?
Nu m-ai jertifit tu, însuţi, victimă osândită ?
De ce cu lănci de slove acum din nou m-ajungi
Şi-mi hărţuieşti, iubite, Destinul, să-l străpungi ?
(Joi, 11 august 1955)